Eos Hotel
0%

[:ro]Muzeul CFR din Bucuresti.[:]

[:ro]Muzeul CFR din Bucuresti.[:]
author
Cristian
June 28, 2017

[:ro]Muzeul CFR din Bucureşti a fost inaugurat la 10 iunie 1939, sub denumirea Muzeul Ceferiştilor, care aniversau 70 de ani de la deschiderea liniei de cale ferată Bucureşti Filaret-Giurgiu. Locaţia iniţială a fost în parcul şi arenele Stadionului Giuleşti.

În primăvara anului 1953 a fost înfiinţat Muzeul Tehnic al Căilor Ferate, amenajat în actuala clădire din Calea Griviţei 193 B, care se află în apropierea Gării de Nord din Bucureşti. În iulie 1968 muzeul a fost închis pentru reamenajare şi a fost redeschis cu ocazia sărbătoririi împlinirii a o şuta de ani a liniei Bucureşti Filaret-Giurgiu, în anul 1969.

Ideea amenajării unui astfel de muzeu a apărut în anul 1924, când subdirectorul general de atunci, Theodor Balş, şi-a exprimat intenţia conservării unor locomotive vechi şi a unor documente istorice. Multe dintre vagoanele şi locomotivele care nu mai erau folosite staţionau în diverse depouri, iar printre ele se află şi locomotiva „Călugăreni”, una din primele locomotive care au mers pe prima cale ferată din România.
Colecţia Muzeului CFR cuprinde şi 37 de locomotive cu abur, însă multe dintre ele sunt împrăștiate prin depourile ţării. Printre ele, se află locomotiva Consolidation, locomotivele Pacific şi altele. În muzeu, se pot vedea însă locomotiva diesel EL 241-242, locomotiva electrică AEG 20, o macara cu abur, un plug de zăpadă, numeroase vagoane şi un telegraf Morse.

Nu lipsesc nici documente, machetele unor locomotive şi vagoane celebre, fotografii, costume purtate de angajaţii CFR, dar nici obiecte care au legătură cu Elie Radu şi Anghel Saligny, doi oameni care au avut o contribuţie semnificativă în domeniul podurilor feroviare din România. De asemenea, din colecţia muzeului fac parte şi ceasurile CFR – ceasul mecanic suspendat, ceasul Paul Garnier, centrala ceasornică electrică şi altele.
Muzeul este deschis de miercuri până duminică, între orele 10 – 16.
Costul unui bilet pentru adulţi este de 4 lei, iar pentru elevi,studenţi şi pensionari 2 lei, totodată pentru poze se percepe o taxă suplimentară de 13 lei pe oră.[:]

Posted in Locuri de Vizitat

Write a comment

+

Search your Room

Required fields are followed by *